Urmareste-ne pe Twitter BE360 pe Facebook Alatura-te grupului nostru de pe LinkedIn

Etica in business. Acum si in Romania.

June 24, 2010 scris de · Comenteaza 

Eu cred in etica. Mai ales in practica ei. O definitie simpla ar fi aceasta: etica reprezinta un obicei, un comportament bun, folositor, constructiv si pozitiv demonstrat in relatiile cu ceilalti. Ea exista la orice nivel: in viata personala, in viata sociala si cea profesionala. Cel mai important este sa o folosim cat mai des posibil. Dar oare facem asta? Fiecare sa-si raspunda si sa fie cat se poate de sincer.

Etica in business este valoarea care confera responsabilitate liderului si membrilor echipei din respectiva companie conferindu-i credibilitate. Etica in business functioneaza si in Romania prin companiile multinationale. Investitorii au adus bunele practici internationale pe pietele pe care au intrat. Este un lucru extraordinar. Etica este practicata de lideri si de angajati astfel incat impactul ei este benefic pentru clienti si pentru comunitatea in care marile companii actioneaza. Practicarea eticii reprezinta un proces complex de a produce valoare adaugata, un proces normal in orice economie de piata functionala existenta intr-un stat de drept, chiar si in Romania.

Cum poate exista un model de business fara un cod etic? Va puteti imagina? Stim cu totii ca in tarile ex-comuniste exista inca o neintelegere cultural-istorica, neintelegere care se traduce prin adaptarea lenta a management-ului romanesc la schimbarile pietei. Sunt convins ca este posibil sa depasim tiparul mental limitat de modelul guvernarilor istorice astfel incat sa performam si sa inregistram experiente si succese pe care le putem capitaliza in avantajul nostru. Resursele deja le avem: o viziune europeana, experientele reusite ale altor state precum si modele de lideri si de business care exporta valoarea adaugata.

Azi, aici si acum, este indicat ca antreprenorii si managerii romani sa actioneze etic pentru a fii relevanti in fata actionarilor, in fata consumatorilor, in fata clientilor si a comunitatii. Romania este o tara atipica in care specificitatile locale exista si in business. Fiecare lider are o pozitie exceptionala: poate decide care este masura eticii aplicate in compania in care activeaza.

Eu cred in modelul de lider de business care are educatia, capacitatea si inteligenta de a initia si dezvolta parteneriate de tip win-win. Pentru ca este foarte profitabil pentru ambele parti implicate in afacerea respectiva, in contractul derulat sau in relatia construita. In Occident exista o vorba: “daca ai reusit sa treci de un faliment pana la 35 de ani si de un infarct pana la 40 de ani, cu siguranta vei avea succes in continuare”. Si toti vrem sa avem succes, intr-un fel sau altul.

Este foarte important sa fim pregatiti sa gandim creativ, sa ne inspiram din modele viabile de business internationale si sa aplicam etica in fiecare zi in organizatia in care activam fiecare. Putem fi mai buni. Putem deveni mai performanti, mai credibili si mai responsabili. Cum? Foarte simplu: folosind etica in fiecare zi. Vom descoperi ca merita sa practicam etica si in business-ul romanesc.

Va propun un exercitiu de imaginatie: daca ati auzit de un lider sau de o companie in care comportamentul etic este asumat de lider si angajati, ati vrea sa lucrati, sa colaborati, sa faceti afaceri cu acel lider si sa cunoasteti compania lui? Raspunsul va apartine.

Redactor voluntar Florin M. Bobu

Comenteaza

Daca vrei sa apara o poza alaturi de comentariul tau foloseste gravatar!