Instinctul moral si excelenta organizationala din perspectiva americana – a doua parte

Fara a intra in detaliile luptei de idei care se duce intre savantii care considera ca natura umana este facuta din plastic si chit lipsit de valoare ca sa fie modelata de fortele de ordin social, politic si economic ale societatii si cei care cred ca mintea omeneasca poseda o arhitectura congenitala care face ca omenirea sa fie predispusa la anumite tipuri de tipare comportamentale, poate ca este potrivit sa incepem cu Adam Smith, un mare ganditor iluminist scotian din secolul al XVIII‑lea, care credea ca toate institutiile care au rezistat timpului si au avut succes reflectau actiunile oamenilor care aveau moralmente vointa proprie si erau moralmente responsabili, erau liberi ca indivizi, lucrau pe o piata armonioasa si traiau in comunitati functionale. In cartea sa epocala, The Theory of Moral Sentiments [Teoria sentimentelor morale] (1759), Smith a scris ca natura a dat omenirii o predispozitie instinctiva catre forme virtuoase de comportament, dintre care cele mai importante sunt: simpatia (a fi afectat de sentimentele altora), impartialitatea (a-i trata pe altii asa cum doresti sa fii tratat), autocontrolul (temperarea poftelor trupesti) si datoria (onorarea neconstransa a obligatiilor). Smith a fost de acord cu conceptia care spunea ca aceste atribute sau caracteristici erau personificarea naturala a fiintelor umane si ca institutiile de succes trebuiau sa oglindeasca aceste caracteristici esentiale ale naturii umane daca voiau sa supravietuiasca pe termen lung.

Astazi, savantii din domeniul neuro-stiintei au inlocuit termenul de „simpatie”, folosit de Adam Smith, cu „empatie” (impartasirea si intelegerea emotiilor altora). Prin selectie naturala, creierul omenesc a fost „setat” sa simta si sa aiba empatie fata de sentimentele si emotiile altora. David Linden, profesor in domeniul neuro-stiintei la Universitatea Johns Hopkins, a scris ca „Atat oamenii, cat si stramosii nostri  hominizi si pre-hominizi, au trait in grupuri sociale, asa ca nu este de mirare sa sistemele noastre senzoriale par a avea o anumita specializare pentru interactiunea sociala.” Se pare ca noi nu putem controla sentimentul de empatie si ca acesta a fost programat in creierul nostru. Este firesc pentru noi sa simtim empatie pentru copilul care tocmai si-a pierdut mama sau tatal ori sa simtim tristete si empatie cu victima unui accident care sufera o mare durere din cauza ca o persoana iubita a murit in acel accident. De asemenea, simtim empatie pentru mirele si mireasa care plang de bucurie la nunta si simtim adulatia publicului care a ascultat o interpretare de exceptie a unui concert de pian de Mozart.

De unde vine acest sentiment de empatie? In anii 1980 si 1990, Giacomo Rizzolatti de la Universitatea din Parma, folosindu-se de tehnologia FMRI si EEG, a descoperit si denumit „neuronii oglinda” la maimutele macac. Neuronii oglinda sunt neuroni care actioneaza si „atunci cand un animal efectueaza o actiune si atunci cand un animal observa aceeasi actiune efectuata de un alt animal. Astfel, neuronul «oglindeste» comportamentul celuilalt animal, ca si cand ar actiona chiar observatorul.” V.S. Ramachadran de la Centrul Creierului si Perceptiei din cadrul Universitatii din California, San Diego, a studiat neuronii oglinda la fiintele umane si considera ca acesti neuroni sunt cruciali pentru intelegerea modului in care avem empatie pentru altii. Studiile arata ca „Acesti neuroni sunt raspanditi in tot creierul nostru – scoarta cerebrala pre-motorie si centrii limbajului, empatiei si durerii – si nu actioneaza doar cand efectuam o anumita actiune, ci si atunci cand privim pe altcineva efectuand aceeasi actiune.” Neuronii oglinda ii ajuta pe copii sa invete „expresiile faciale si miscarile fizice, prin imitatie”. Toate actiunile pe care le vedem, le si repetam in mintea noastra; „exersam mintal sau imitam fiecare actiune la care suntem martori, ca este o tumba ori un zambet subtil, vorbirea, mersul, dansul sau jocul de tenis”. Neuronii oglinda actioneaza atunci cand citim o poveste si suntem capabili sa simtim si sa avem empatie fata de personajul din poveste. Existenta unor asemenea neuroni sugereaza „o dinamica biologica pentru intelegerea altora, complexul schimb de idei pe care il numim cultura si disfunctia psihosociala care variaza de la lipsa de empatie la autism”.

Neuronii oglinda se afla in scoarta cerebrala pre-motorie, in lobul parietal inferior si posterior, in sulcusul temporal superior si in zonele creierului din insula lui Reil – toate zonele asociate cu perceptia si capacitatea omului de a simti si intelege sentimentele si emotiile altei persoane. Daniel Goleman, psiholog si unul dintre fondatorii domeniului neuro-stiinetei sociale, a demonstrat in doua carti importante, Emotional Intelligence [Inteligenta emotionala] (1995) si Social Intelligence [Inteligenta sociala] (2007), ca creierul, prin intermediul neuronilor oglinda, reactioneaza in mod regulat fata de mediul inconjurator si, de asemenea, se modifica in functie de oamenii din jurul nostru. „Neuronii oglinda sunt un soi de wi-fi neural care monitorizeaza ce se petrece in ceilalti oameni. Acest sistem le urmareste emotiile, miscarile pe care le fac, urmareste care le sunt intentiile si activeaza in creierul nostru exact aceleasi zone ale creierului care sunt active in cealalta persoana. Acest lucru ne pune pe aceeasi lungime de unda, in mod automat, instantaneu si inconstient”. Cu alte cuvinte, putem prezice actiunile altor oameni si le putem intelege intentiile, crezurile si dorintele. Goleman concluzioneaza: „Valoarea evolutiva a acestui fapt este ca oamenii pot anticipa actiunile altora intr-un mod care ii ajuta.”

Intelegerea sentimentului de empatie este extrem de importanta pentru functionarea organizatiilor moderne complexe. Conducerea „muncitorului din epoca cunoasterii” in cadrul acestor complexe si complicate organizatii din sectorul privat si public necesita un gen nou de structura pentru luarea deciziilor de management, bazata pe intelegerea dintre conducere si muncitor. In ambele sale carti, Goleman prezinta o schema in patru parti care implica intelegerea managerilor de catre muncitori si viceversa. Managerii si muncitorii ar trebui, prin intermediul sentimentului de empatie, sa inteleaga (sa simta) ceea ce simte celalalt si sa invete sa administreze aceste sentimentele interioare. Apoi, avand acest gen de cunoastere, muncitorul si managerul pot deveni constienti de mediul lor organizational si pot sa administreze, cu o mai mare precizie, relatiile la locul de munca, esentiale pentru atingerea scopului. Dupa cum au aratat clar savantii din domeniul neuro-stiintei prin zeci de studii, oamenii isi pot citi usor gandurile unul altuia (teoria mintii), iar aceasta trasatura naturala poate fi intrebuintata pentru administrarea locului de munca in folosul intregii organizatii. Cum poate intelegerea empatiei sa imbunatateasca eficienta si eficacitatea organizatiei si sa creeze o cultura caracterizata de moralitate personala si profesionala care opereaza in cadrul organizatiei?

Savantii din domeniul neuro-stiintei conecteaza sentimentul de empatie cu sentimentul de incredere (convingere ferma in seriozitatea si actiunile altcuiva). Increderea este o premisa absoluta pentru orice comunitate, organizatie comerciala, guvern, organizatie religioasa sau comunitate de succes si durabile. Sociologul Francis Fukuyama a scris ca increderea „este legatura nerostita si nescrisa dintre concetateni, care faciliteaza tranzactiile, capaciteaza creativitatea individuala si justifica actiunea colectiva”. Utilizand noi tehnici imagistice, savantii din domeniul neuro-stiintei cognitive au demonstrat prin numeroase studii ca creierul uman este „setat” sa aiba incredere, cel putin la inceput, in actiunile altor oameni. Geneticianul comportamental Richard Dawkins, afirma clar sa selectia naturala le-a determinat pe primele fiinte umane sa alcatuiasca grupuri bazate pe loialitate in scopul supravietuirii. Pentru ca copiii sa supravietuiasca intr-o lume a vietii in comun, era necesar ca ei sa creada orice le spuneau parintii sau conducatorii tribului. Aceasta credulitate si supunere increzatoare erau de o importanta cruciala pentru supravietuire si erau necesare pentru crearea institutiilor de grup care aveau sa supravietuiasca peste generatii. Credulitatea este calea catre incredere, dar pentru incredere este nevoie ca oamenii sa inteleaga intentiile altora. Empatia este cea care ajuta fiintele umane sa poata intelege intentiile celor din jurul lor, pana in masura in care comenzile de intentionalitate ne permit sa sapam mai adanc in gandurile altora si sa cunoastem modul in care gandurile lor ne-ar putea influenta gandurile si actiunile.

Adam Smith a descoperit un lucru important cand a scris ca simpatia (empatia) este o  predispozitie instinctiva pentru forme virtuoase de comportament si este esentiala pentru formarea individului cu vointa proprie si responsabil din punct de vedere moral. Abraham Maslow a stabilit ca, atunci cand forta de munca este condusa emotional si intelectual de nevoia de respect de sine (increderea personala si profesionala in performanta organizatiei si respectul colegilor) si de realizare a sinelui (sentimentul ca actiunile tale sunt morale si ca talentele si abilitatile personale sunt folosite la maxim), rezultatul este increderea in sine a individului, creativitatea profesionala, orientarea spre rezolvarea problemelor si preocuparea pentru aspectele morale ale activitatilor unei organizatii. Savantii din domeniul neuro-stiintei spun ca credulitatea, increderea si empatia fac parte din acelasi pachet si ca noi avem capacitatea naturala de a ne cunoaste si intelege unii pe altii. Aceste atribute sunt necesare pentru existenta reusita, pentru orice interval de timp, a oricarei organizatii, fie aceasta o comunitate, o afacere, o religie sau un guvern. Odata cu descrierea facuta de Adam Smith simpatiei si cu noua neuro-stiinta a empatiei, ideea de instinct moral uman incepe sa-si arate chipul.

Al doilea instinct uman prezentat de Adam Smith, care duce la forme virtuoase de comportament si care are o mare importanta pentru inflorirea oricarei institutii, este impartialitatea (sa-i tratezi pe altii asa cum doresti sa fii tratat). Geneticienii comportamentali si teoreticienii jocului constata ca sentimentul sau instinctul de impartialitate este un atribut natural al conditiei umane. Cercetatorii s-au intrebat de multe ori care sunt originile sentimentului nostru natural de impartialitate. Oare raspunsul se gaseste in domeniul culturii, al religiei sau al experientei, ori exista un raspuns genetic sau evolutiv la aceasta intrebare? Sarah Brosnan, biolog si antropolog evolutionist, a sugerat ca preocuparea umana de a fi tratat cu impartialitate de catre altii are o temelie evolutionista. Studiind maimutele capucin brune, apropiate din punct de vedere genetic de oameni, ea si colegii ei au constatat un avansat sentiment de impartialitate care a condus la legaturi sociale puternice si, intr-o anumita masura, la un comportament de colaborare in privinta strangerii si impartirii hranei. Cand, printr-o serie de experimente, maimutele erau tratate cu impartialitate, era asigurata colaborarea viitoare, comportamentul discordant din punct de vedere social se diminua, iar activitatea de grup se intensifica. Pe de alta parte, atunci cand maimutele erau tratate cu partialitate (dand hrana unora, iar altora nu, pentru munca similara) nu aparea nicio colaborare, comunitatea maimutelor era lipsita de armonie, iar viata de grup slabea. Aceste activitati suna la fel ca reactiile umane la tratamentul partinitor.

Marc Hauser, un savant din domeniul neuro-stiintei de la Universitatea Harvard, care a publicat numeroase lucrari, a sugerat ca sentimentul sau instinctul uman pentru impartialitate presupune practica reciprocitatii (te ajut daca ma ajuti si tu). Este corect ca atunci cand iti imprumut 5 dolari, sa mi-i dai inapoi, daca iti dau o felie din marul meu sa-mi dai si tu un clin din portocala ta, e corect ca cineva care intra in fata la randul pentru bilete de cinema sa fie dat afara si daca vecinul tau imprumuta de la tine cositoarea pentru peluza, sa ti-o dea inapoi. Biologii evolutionisti mai declara ca, impreuna cu sentimentul sau instinctul de impartialitate si reciprocitate, exista sentimente sau instincte de bunavointa, generozitate, altruism si colaborare. De ce facem ceva pentru altul atunci cand suntem rugati? De ce exista dorinta naturala de a ajuta cand cineva pare a fi la ananghie? De ce exista atat de multi buni samariteni la locul unui accident de automobil? De ce de multe ori oamenii isi dau viata pentru a salva viata unor straini? Un mod de a explica aceasta predispozitie omeneasca de a-i trata impartial pe altii si de a fi generosi, binevoitori, altruisti si cooperanti este sa studiem cercetarile numerosilor neurobiologi si teoreticieni ai jocului.

William D. Hamilton, care a fost profesor in domeniul cercetarii la Royal Society din cadrul Universitatii Oxford, a demonstrat intr-o serie de lucrari importante despre evolutia comportamentului social ca atributele de impartialitate, generozitate si altruism, care duc la colaborare, s-au dezvoltat in hominizi de-a lungul mileniilor. Cercetarile sale demonstreaza ca, prin selectia naturala si adaptarea genetica, acei hominizi individuali care, indiferent de motiv, au colaborat cu membrii comunitatii si au actionat in mod altruist fata de ei, au lasat in urma mult mai multi descendenti decat altii. El a postulat ca exista o gena care promoveaza impartialitatea, generozitatea si altruismul, dar care initial a operat cu succes numai in grupuri inrudite si apoi s-a raspandit la toti membrii comunitatii. Hamilton a creat o regula, care ii poarta numele, „pentru prezicerea predispozitiei catre {modul in care} o actiune altruista data este probabil sa evolueze: Rb>C”. Olivia Judson, biolog evolutionist care preda la Imperial College of London, a explicat cel mai bine aceasta regula: „Genele care promoveaza actiunea altruista se vor raspandi daca beneficiul (B) al actiunii respective este destul de mare pentru a depasi costul actiunii (C) pentru altruist. Costul si beneficiul sunt masurate in moneda naturii: copiii.” In mod evident, acest lucru inseamna ca sentimentele sau instinctele umane naturale de impartialitate, bunavointa, generozitate, altruism si colaborare au evoluat astfel incat beneficiile pentru altruist si beneficiar sa fie egale sau mai benefice pentru amandoi. Aceste instincte selectate natural au fost produse secundare ale nevoii de securitate, de productie de hrana si de dezvoltare institutionala a comunitatilor. Acele grupuri umane care au devenit mai „coezive, unite, grijulii, {au fost} mai capabile sa-si invinga rivalii care nu erau asa de uniti”, si astfel au fost capabile sa „lase in urma mai multi urmasi”. Gena de grup a devenit gena universala a comunitatii.

Un alt exemplu ar putea fi de folos pentru demonstrarea predispozitiei umane naturale de a-i trata pe altii asa cum doresti sa fii tratat (impartialitatea). Collin Camerer, savant din domeniul neuro-stiintei si teoretician al jocului de la Institutul de Tehnologie din California, in cartea sa Behavior Game Theory [Teoria jocului comportamentului] (2003), a concluzionat, cu ajutorul unui numar de experimente de tip joc, ca sentimentul de impartialitate este unul dintre cele mai importante aspecte ale comportamentului uman si ca este crucial pentru functionarea unei societati infloritoare. Unul dintre jocuri, numit jocul ultimatumului, se desfasoara dupa cum urmeaza: In cadrul acestui joc cu doi parteneri, unul dintre ei, (A), primeste 100 de dolari pentru a-i imparti dupa cum crede de cuviinta cu partenerul (B). Oricum ar imparti partenerul (A) cei 100 de dolari, daca partenerul (B) accepta, amandoi vor fi mai bogati cu suma respectiva. Daca partenerul (B) respinge oferta, atunci niciun jucator nu primeste nimic. Daca partenerul (A) propune 90 de dolari pentru el si 10 pentru partenerul (B), amandoi vor fi mai bogati cu suma respectiva. Daca partenerul (B) este un partener rational, care isi cunoaste interesul, stie sa traga foloasele la maxim si are vointa libera, nu va refuza 10 dolari primiti pe degeaba. Cu toate acestea, dupa sute de efectuari ale jocului, a devenit clar pentru teoreticienii jocului care au aplicat acest joc ca orice impartire in care partenerul (B) primeste mai putin de 30 de dolari, partenerul (A) pastrand 70 de dolari sau mai mult, va fi respinsa de partenerul (B). Din moment ce partenerul (B) primeste bani pe degeaba, oare de ce in aproape toate cazurile partenerul (B) nu ia nicio suma mai mica de 30 de dolari? In interviuri si chestionare, cei mai multi respondenti parteneri (B) au raspuns la unison – pentru ca nu este corect! Cercetatorii au concluzionat ca pretentiile de altruism reciproc si impartialitate reciproca necesita ca partenerii schimbului sa fie tratati impartial. Te ajut daca ma ajuti si tu pe mine. Parteneriatele de schimb functioneaza numai daca partenerul (B) stie ca va fi tratat cat de cat pe picior de egalitate. Cu alte cuvinte, sentimentul moral de impartialitate este „setat” in creierul nostru si este o emotie pe care fiintele umane par sa o aiba in comun cu toate primatele.

Dimensiunile morale ale impartialitatii, altruismului, bunavointei, generozitatii si colaborarii sunt fascinante si, pe masura ce cercetatorii continua sa sondeze genomul uman, iar teoreticienii jocului isi creeaza si exerseaza schemele matematice aplicate, utilitatea acestor atribute umane devine semnificativa pentru institutiile sociale, politice si economice de succes. Adam Smith, folosind metodologia observatiei si a ratiunii, a ajuns la aceleasi concluzii cu sociologii si biologii contemporani care au folosit tehnici imagistice si computere sofisticate – si anume ca natura le-a facut pe fiintele umane sa fie predispuse la forme virtuoase de comportament si ca aceste tipare de comportament duc la intelegeri de cooperare sociala, economica si politica. Fireste ca toate aceste sentimente pot fi invinse de elementele rationale ale creierului si astfel se pot impiedica aceste sentimente omenesti personale si comunitare care pot avea ca rezultat institutii si comunitati infloritoare. Calitatea umana care le poate atenua pe cele dintai si le poate intensifica pe cele din urma este autocontrolul.

Cea de-a treia predispozitie umana instinctiva enuntata de Adam Smith, care duce la forme virtuoase de comportament, este autocontrolul (temperarea poftelor trupesti), care este esential pentru o societate prospera si plina de viata. Cand ne gandim la autocontrol, ne gandim de obicei ca ratiunea controleaza emotiile: ratiunea controleaza mania, atractia sexuala, gelozia, invidia, zgarcenia, etc. Cu toate acestea, savantii din domeniul neuro-stiintei si geneticienii comportamentali descopera ca un nivel mai ridicat de emotii evoca mai bine autocontrolul decat ratiunea. Savantul in domeniul neuro-stiintei Michael Gazzaniga, in instructiva sa carte Human: The Science Behind What Makes Us Unique [Omul: Stiinta care sta in spatele unicitatii noastre] (2008), demonstreaza ca fiintele umane au un „simt intuitiv” instinctiv care le afecteaza deciziile morale. Acest simt instinctiv, care este produsul trecutului nostru evolutionist, le da fiintelor umane capacitatea de a se controla si de a crea genul de institutii care vor aduce pace si siguranta comunitatii. Cu alte cuvinte, statul si cultura sa si toate manifestarile lor institutionale, sunt doar reflectari ale diverselor emotii de nivel superior care in mod natural ii fac pe majoritatea oamenilor sa se controleze pe ei si pe cei din jurul lor.

Cei mai multi ar fi de acord cu Michael Gazzaniga ca „Schimbul social este cleiul care tine laolalta societatile, iar sentimentele tin laolalta schimbul social”. Sentimentele care descriu instinctul moral sunt legate de „altruismul reciproc” (daca faci tu pentru mine, fac si eu pentru tine). Pentru ca orice tip de schimb social sa fie productiv, partile implicate trebuie sa respecte acordurile negociate pe care le-au facut (contracte, testamente, acte, etc.). Structura noastra emotionala ne face, dupa cum scrie Gazzaniga, sa „ne angajam in reciprocitate cu cei in care avem incredere si ca avem incredere in cei care raspund in acelasi fel”. Cei care nu raspund in acelasi fel sunt etichetati drept „inselatori”, si nu numai cei inselati au anumite emotii, ci si cei care inseala au parte de niste emotii de alt gen. Aceste doua tipuri de emotii constituie fundamentul trainic atat al autocontrolului, pe de o parte, cat si al controlului comunitatii asupra indivizilor, pe de alta parte. Structura noastra emotionala ne face, dupa cum sugereaza Gazzaniga, sa cream societati care autorizeaza reguli morale si juridice care il rasplatesc pe cel cinstit si il pedepsesc pe inselator.

O parte din sentimentele morale asociate cu schimbul social si cu reciprocitatea sociala sunt: empatia, vina, rusinea, jena, dispretul si mania. Empatia ne ajuta sa intelegem dilema celorlalte persoane, iar schimbul este ca „te voi ajuta daca doresti”. Vina este simtita atunci cand cineva incalca o regula de conduita a comunitatii, facand rau altuia, sau un sentiment de culpabilitate din cauza anumitor actiuni in care omul se simte necorespunzator si dezamagit, schimbul fiind constituit din activitati care au menirea sa vindece persoana lezata si sa inlature sentimentul de inadecvare prin faptul ca devine mai competenta. Rusinea este „incalcarea normelor sociale” fiind constienti ca altii privesc si ca sunt socati de actiunile sau de expresiile cuiva. Acest sentiment il face de regula pe om sa se retraga din grupul din care face parte si sa se „ascunda” de comunitate, schimbul fiind reprezentat de indreptarea actiunilor sale si de hotararea de a respecta normele grupului. Gazzaniga continua cu descrierea sentimentului de jena si afirma ca acesta „este de multe ori simtit in preajma oamenilor de conditie mai buna {si} il motiveaza pe om sa se prezinte corespunzator si sa arate respect pentru cei care au o pozitie de autoritate, evitand astfel conflictul cu indivizi mai puternici, sporind sansele de supravietuire”. Pentru cei care inseala si care nu respecta normele si regulile comunitatii, sentimentul de dispret este exprimat de membrii comunitatii prin evitarea persoanei respective si prin critica, schimbul fiind reprezentat de scuze si de un efort de a recastiga respectul comunitatii. Mania este sentimentul simtit de membrii comunitatii atunci cand ii pedepsesc pe inselatori; „este o reactie fata de nedreptate” si poate duce la diverse forme de pedeapsa. Aceste sentimente morale sunt necesare pentru schimbul social reusit si reciprocitatea altruista, si sunt elemente similare cleiului, care ii leaga laolalta pe membrii unei comunitati si au ca rezultat institutii de succes.

Un alt set de idei care contribuie la intelegerea celei de-a treia predispozitii umane care duce la forme virtuoase de comportament, enuntate de Adam Smith, are la baza cercetarile efectuate de antropologul Donald Brown, in inovatoarea sa carte Human Universals (1991), si de psihologul evolutionist Michael Shermer, in cartea sa The Mind of the Market: Compassionate Apes, Competitive Humans, and Other Tales From Evolutionary Economics [Mintea pietei: Maimute miloase, oameni competitivi si alte povestiri din economia evolutionista] (2009). Ambii savanti spun ca, pe baza cercetarilor lor, exista cam 373 de sentimente morale universale, din care 202 (54%) sunt legate direct de conduita morala individuala si sunt vitale pentru succesul social, politic si economic al comunitatii. De pilda: afectiunea (necesara pentru altruism si colaborare), atasamentul (necesar pentru prietenie si ajutor reciproc), plansul (expresia durerii si a suferintei morale), generozitatea acceptata (rasplata pentru comportamentul cooperant si altruist), judecarea altora (baza pentru aprobare-dezaprobare), rezolvarea conflictelor (baza unei mari parti a comportamentului moral), si efectuarea unei activitati cu randul (prevenirea conflictelor). Ideea este ca aceste sentimente morale universale ii fac pe oameni sa traiasca in comunitati, sentimentele morale universale sunt cele care creeaza structuri sociale functionale si care cer cu insistenta sisteme economice care duc la organizari politice reusite, si tot sentimentele morale universale sunt cele care le permit fiintelor umane sa judece ce este corect si ce este gresit, ce este bine si ce este rau si ce este moral si ce este imoral. Sentimentele morale asociate cu schimbul social si cu reciprocitatea altruista si cele 373 de sentimente morale universale care dau nastere autocontrolului si care sunt reflectate in structurile institutionale de control ale oricarei societati, par sa adune fiintele umane in societati care au posibilitatea de a functiona pe termen lung.

Si, in sfarsit, cea de-a patra predispozitie umana instinctiva care duce la forme virtuoase de comportament, enuntata de Adam Smith, este datoria (onorarea neconstransa obligatiilor). Datoria, obligatia si responsabilitatea sunt prin definitie legate impreuna in multe feluri si, desigur, savantii petrec ani de zile si consuma teancuri de hartie ca sa faca distinctie intre acesti termeni importanti. Dar, in esenta, Adam Smith, dar si savantii din domeniul neuro-stiintei si teoreticienii jocului, folosesc cuvantul in sensul de sentiment sau emotie simtita de fiintele umane pentru a onora sau a-si tine promisiunile facute familiei, grupurilor din comunitate, vietii profesionale, organizatiilor de diverse tipuri; si obligatiile pe care si le asuma cineva de a efectua sarcini, de a adopta o conduita personala de diverse feluri si de a face servicii altora fie personal, fie juridic. Cu certitudine sentimentele umane de empatie, impartialitate si autocontrol sunt importante pentru functionarea corecta a sentimentului de datorie. Cand se fac promisiuni, sentimentul de empatie ne ajuta sa intelegem ce gandesc altii despre felul in care ducem la indeplinire promisiunea; sentimentul de impartialitate pe care il avem cu totii ne activeaza dorinta de a ne tine promisiunile asa cum ne asteptam ca altii sa si le tina pe ale lor; iar sentimentul de autocontrol si promotorii sai (vina, jena, rusinea, etc.) ii fac pe oameni sa indeplineasca indatoriri in cea mai mare parte a timpului. Intrebarea este urmatoarea: dincolo de meditatiile filozofice, teologice si istorice referitoare la termenul, conceptul sau sentimentul datoriei, oare poate exista o explicatie stiintifica pentru inclinatia omeneasca sau impulsul de a tine promisiunile facute si de a-si face datoria?

Cheia pentru intelegerea sentimentului datoriei este sa ne gandim din nou la sentimentul uman natural de a avea incredere in altii (convingere ferma in seriozitatea si actiunile altcuiva), cel putin la inceput. De ce au oamenii tendinta, atunci cand fac cunostinta cu cineva, sa vorbeasca sincer despre toate lucrurile personale sau de alta natura; de ce semnam acorduri juridice presupunand ca cealalta parte isi va indeplini promisiunile; de ce cuplurile intra in casnicie asteptandu-se ca juramintele facute sa fie onorate; de ce angajatii organizatiilor comerciale, in cea mai mare parte, respecta contractul de munca; de ce consumatorii au incredere in calitatea produselor pe care le cumpara pana cand increderea lor este inselata; si de ce cetatenii isi pun increderea in serviciile guvernului, cel putin pana cand se dovedeste ca au gresit? In toate aceste cazuri, increderea este sentimentul care vine inainte de sentimentul datoriei. Fara incredere in cealalta persoana sau institutie, datoria nu va fi exercitata voluntar, iar sarcinile vor fi indeplinite numai sub o forma oarecare de constrangere. Daca increderea nu este inselata, sentimentul datoriei devine volitional si astfel o forma virtuoasa de comportament.

Savantii din domeniul cognitiv au demonstrat, prin folosirea tehnicilor imagistice, ca creierul omenesc este „setat” sa aiba incredere, cel putin la inceput, in gandurile si actiunile altor oameni. Cercetatorii descopera modul in care creierul omului stabileste cand sa aiba incredere in altcineva, si acum afla ca o antica si simpla molecula creata in creier – oxitocina – joaca un rol major in proces. Oxitocina este o proteina scurta sau neuropeptida, care este compusa din noua aminoacizi si este produsa in urmatoarele zone ale creierului: zona subgenuala a  cingularului anterior, hipotalamus, nucleus accumbens si corpul amigdalian. Aceste structuri din creier au in comun trei caracteristici: au campuri dense de receptori de oxitocina, care transmit mesajele oxitocinei la celulele nervilor; controleaza emotiile si comportamentul social si regleaza productia de dopamina a mezencefalului, ceea ce ii face pe oameni sa se simta bine, si astfel rasplateste si intareste comportamente specifice. Cercetatorii constata ca mediile sociale, politice si economice unde este asigurata securitatea si siguranta personala si unde viata, sanatatea, prosperitatea, dreptatea si educatia sunt protejate si promovate, sunt tocmai mediile in care nivelurile de oxitocina la subiectii testati sunt cele mai ridicate. La acest punct exista foarte multe date.

Pentru a vedea ce comportamente declanseaza productia de oxitocina, crescand sau descrescand astfel nivelurile de oxitocina din creier, savantii din domeniul neuro‑stiintei Paul J. Zak si Rorbert Kurzban de la Claremont Graduate University au conceput jocul increderii, care a fost repetat de sute de ori in ultimii cativa ani. Jocul se joaca astfel: sunt recrutati subiecti care castiga 10 dolari fiecare daca sunt de acord sa petreaca 90 de minute cu cercetatorul. Acesta numeste la intamplare participantii in perechi, in care cei doi nu se vad si nu comunica direct unul cu celalalt. Fiecarei perechi i se cere sa ia decizii legate de impartirea banilor cu partenerul.

In cadrul fiecarei perechi, o persoana este numita subiectul 1, iar cealalta subiectul 2. Ambelor persoane din pereche li se spune cum functioneaza jocul. La inceput, subiectul 1 este instruit de un computer sa hotarasca daca trimite o parte din plata de participare de 10 dolari celeilalte persoane. Suma este triplata intr-un cont pentru subiectul 2. De exemplu, daca subiectul 1 hotaraste sa renunte la 6 dolari, subiectul 2 va avea 28 de dolari (6X3+10=28), iar subiectul 1 va ramane cu 4 dolari. In pasul urmator, computerul il informeaza pe subiectul 2 despre transferul de bani si permite persoanei respective sa returneze o parte din acei bani subiectului 1, cu conditia ca nimic sa nu trebuiasca trimis inapoi si asigurarea ca identitatile si deciziile participantilor vor ramane confidentiale. Indiferent de suma pe care o returneaza subiectul 2, aceasta este debitata din contul subiectului 2 pe o baza biunivoca. Nu este admisa nicio inselatorie si platile sunt realizate efectiv pe baza acestor alegeri. Imediat dupa ce participantii iau deciziile, li se cere sa dea mostre de sange, astfel incat cercetatorul sa le poata masura nivelul de oxitocina.

Cercetatorii sunt de acord ca transferul initial de bani masoara increderea, in vreme ce transferul invers de bani contorizeaza cat este de demna de incredere persoana respectiva. Ei au descoperit ca in aproximativ 85% din cazuri jucatorii subiect 1 au trimis niste bani partenerilor lor. Din partenerii care au primit bani, 98% au returnat o parte din bani jucatorilor subiect 1. Este demn de remarcat ca, de regula, participantii nu au putut sa explice de ce aveau incredere sau erau demni de incredere. Dar cercetatorii presupun ca faptul ca subiectii 1 au avut incredere in ei genera o crestere a nivelului de oxitocina in creierul subiectilor 2, si ca subiectii 2 care primeau sume chiar mai mari de la subiectii 1 experimentau o crestere si mai mare a nivelului de oxitocina. De asemenea, cand subiectii 2 trimiteau mai multi bani inapoi subiectilor 1, era probabil ca nivelurile lor de oxitocina sa creasca concomitent. Primirea unui semnal de incredere pare sa-i faca pe oameni sa aiba sentimente bune fata de strainii care au avut incredere in ei. Se pare ca oxitocina este neuropeptida comunitara. Ea este molecula creierului care leaga laolalta indivizii, familiile, clanurile, triburile, comunitatile mai mari si statele nationale. Increderea fiind un instinct natural, iar datoria avand o relatie directa cu increderea, poate ca exista un fel de relatie intre institutiile de succes si aceste doua atribute sau caracteristici naturale ale naturii umane.

In aceasta sectiune a lucrarii am incercat sa demonstrez ca Thomas Jefferson si Adam Smith au avut dreptate cand au estimat ca natura umana are o dimensiune morala. Ducand mai departe aceasta idee in secolul al XXI-lea, savantii din domeniul neuro-stiintei, geneticienii comportamentali si teoreticienii jocului au confirmat ca fiintele umane par a avea o arhitectura emotionala care porneste de la creier, care este responsabila de alegerea a ceea ce este corect fata de ceea ce este gresit, a binelui fata de rau si a ceea ce este moral fata de ceea ce este imoral. Intrebarea este daca aceste atribute emotionale pot fi intrebuintate in slujba unor organizatii eficace si eficiente, si pentru a da o casta morala activitatilor organizationale? Oare poate sentimentul de simpatie (empatie) sa dea nastere integritatii institutionale, realizarii misiunii si obiectivelor, unui gust pentru comportament etic personal si unui loc de munca care sa functioneze ca uns? Sentimentul de impartialitate si exersarea altruismului reciproc, impreuna cu sentimentele sale asociate (bunavointa, generozitate, colaborare), pot sa modeleze un mediu organizational in care persoane care moralmente au vointa proprie, sunt responsabile si libere ca indivizi sa poata produce un loc de munca armonios? Poate sentimentul de autocontrol, impreuna cu sentimentele sale asociate (vina, rusine, jena, dispret, manie) care stabilesc schimbul social in cadrul unei societati sau institutii, sa promoveze interesele legitime ale acelor structuri? Si, in cele din urma, cum inspira o institutie sau organizatie, indiferent de forma ei, o echipa de management si o forta de munca sa aiba incredere unii in actiunile altora si sa-si onoreze fiecare indatoririle fara o constrangere si intimidare considerabila? Cercetarile care s-au inmultit in ultimii 40 de ani sugereaza ca in Statele Unite exista institutii care sunt organizate astfel incat sa profite de atributele naturii umane expuse in aceasta lucrare. Aceste organizatii, atat in sectorul public, cat si in cel privat, au fost etichetate ca „excelente”. Atributele si caracteristicile lor sunt examinate in urmatoarea sectiune a acestei lucrari.

N. Doran Hunter
Research Fellow
Caux Round Table

Articol publicat cu acceptul Caux Round Table www.cauxroundtable.org