Secretul lui Obama: puterea cuvantului “noi”

Yes WE Can: Pronumele la persoana I plural in discursul de investire al Presedintelui Obama, in comparatie cu alte formule de adresare ale presedintilor americani anteriori.

La doar cateva ore dupa ceremonia de investire a primei persoane de culoare aleasa in functia de presedinte al Statelor Unite, eram la telefon cu unul dintre cele mai importante “barometre” al acestui lider, din randul publicului american: mama mea.

“M-a frapat cat de des a folosit Obama pronumele ‘noi’,” mi-a spus mama, parca dand pe-afara de mandrie si entuziasm. Discursul lui Obama a avut un mare ecou in mintea mamei mele, ca de fapt si in mintea a 82% dintre americani. Simtea ca face parte din acel “noi”.

Eu nici nu am putut dormi in noaptea de dupa investire. Ma tot gandeam: ce-ar fi sa gasesc o cale sa compar cat de des au folosit vreodata presedintii nostri pronumele “noi”. I-am invatat pe mii de directori executivi si de angajati de la diverse niveluri despre cat de puternica este gandirea in spiritul “noi” vs. “eu”, pentru a inspira formarea unei viziuni colective in randul angajatilor lor, al investitorilor si clientilor lor, dar niciodata nu am identificat vreo modalitate de a evalua cat de bine o fac. Pana acum.

Articolul de fata pune in lumina, mai intai de toate, rezultatele unui experiment fara precedent cu privire la conducerea prezidentiala, si prezinta unele dintre lectiile pe care le puteti aplica si dvs. propriului stil de conducere.

Care este experimentul? Este foarte simplu: Am cercetat cu atentie discursurile inaugurale ale fiecarui presedinte american, incepand cu acela al fondatorului statului american, George Washington, si terminand cu Obama. Apoi am adunat intr-un tabel utilizarea celor trei pronume care ii reprezinta pe cei care i-au ales: ‘noi’, ‘al nostru’ si ‘noua’. Obiectivul meu a fost acela de a constata care este logica gandirii presedintilor nostri, atunci cand se refera la oameni cum este mama mea, noi, poporul american.

Dupa o noapte in care nu prea am dormit, mi-a picat si cea de-a doua fisa, in dimineata urmatoare:  Cum se compara utilizarea de catre presedinti a pronumelor la persoana intai plural, cu alte pronume care denumesc opusul: si anume ca nu se refera la cei care i-au ales, ci la ei insisi: ‘Eu’, ‘mie’ si ‘al meu’.

Propriul meu articol a fost un exercitiu bun in acest sens (am folosit doar doua pronume la persoana 1 singular in ultima propozitie, deci nu ma descurc prea bine pana acum. Dar promit sa ma indrept de-acum inainte. Of, inca unul…).

Pentru a va prezenta rezultatele, as vrea sa va explic mai intai cativa termeni:
Pronume de persoana I plural = pronumele pe care le-am cautat in fiecare discurs de investire au fost “noi”, “nostru”, “ne”. Acestea sunt pronumele la persoana I plural.
Pronume la persoana I singular = pronumele pe care le-am cautat in fiecare discurs de investire au fost “eu”, “al meu”, “al meu”.
Procentajul pronumelor la persoana I plural = procentajul tuturor pronumelor la persoana I plural dintr-un discurs. Un procentaj al pronumelor la persoana I plural de 4,3, de exemplu, se refera la faptul ca 4,3% din totalul pronumelor (sau 4,3 din fiecare 100 de cuvinte) pronuntate au fost ‘noi’, ‘nostru’ sau ‘ne’.
Procentajul pronumelor la persoana I singular = procentajul tuturor pronumelor la persoana 1 singular din totalul cuvintelor. Un procentaj al pronumelor la persoana I singular de 3,1, de exemplu, se refera la faptul ca 3,1% din 100 de cuvinte (sau 3,1% din totalul cuvintelor) pronuntate au fost ‘eu’, ‘mie’ sau ‘al meu’.

Si, in sfarsit, cel mai critic indicator al gandirii la persoana I plural, noul termen care reprezinta cel mai bine obiectul gandirii unui vorbitor directionat spre alegatori si nu spre sine:
Raportul noi/eu = Numarul total al situatiilor in care un vorbitor a utilizat pronume la persoana 1 plural, impartit la numarul total de pronume la persoana I singular. Un raport noi/eu = 6 inseamna ca la un pronume la persoana I, vorbitorul a pronuntat 6 cuvinte la persoana I plural. (Nota: Desi din punct de vedere matematic, ar fi corect sa scriem indicatorul noi/eu sub forma unui raport – de ex. 6:1 – eu voi scrie doar 6, pentru simplitatea exprimarii.)
Ei bine, acum am stabilit regulile jocului. Hai sa vedem care a fost performanta presedintilor in a valorifica puterea lui “noi”.

Numarul absolut de pronume la persoana I plural

Obama a utilizat 141 de pronume la persoana I plural in discursul sau de investire, mai mult decat a facut-o orice alt presedinte in peste 80 de ani. Singurii doi presedinti din istorie care au depasit performanta lui Obama vizavi de numarul total de pronume la persoana I plural au fost Warren Harding in 1921 (155 pronume persoana I plural) si succesorul acestuia, Calvin Coolidge, in 1925 (149 pronume persoana 1 plural). Totusi, discursurile lui Harding si Coolidge au fost mult mai lungi – 3.328 si, respectiv, 4.056 cuvinte, fata de cele 2.409 ale lui Obama, si prin urmare procentajul lor de pronume la persoana I plural a fost mai mic (4,7% si, respectiv, 3,7%).

Procentajul pronumelor la persoana 1-a plural
Procentajul pronumelor la I plural ale celui de-al 44lea presedinte (5,9%) s-a situat pe locul 6 din totalul celor 56 de discursuri de investire. Cel mai mare procentaj de pronume la persoana I plural (7,4%) i-a revenit lui Clinton in primul sau discurs de investire din 1993. Pe locul doi se situeaza FDR, in 1945 (7,0%), apoi Carter in 1977 (cu 6,8%), Bush Jr. in 2001 (6,4%) si Nixon in 1969 (cu 6,1%). Cel mai mic procentaj de pronume la persoana I plural din istoria Americii ii revine lui George Washington (cu doua mandate) cu 0,2% in prima cuvantare adresata natiunii in 1789 (3 pronume la persoana I plural dintr-un total de 1.429) si 0,0% in 1793 (0 pronume la persoana I plural cel mai scurt discurs inaugural din istorie, de doar 136 cuvinte), urmat de succesorul sau, John Adams (0,3%) care a utilizat 8 pronume la persoana I plural dintr-un total de 2.319 in 1797.

Procentajul pronumelor la persoana I singular
Obamamania exista pentru un motiv foarte bun: discursul sau a avut un procentaj de pronume la persoana I singular de doar 0,17% (4 pronume la persoana I singular dintr-un total de 2.409), al patrulea nivel dintre cele mai mici din istorie. Verii Roosevelt au condus topul secundar al primilor ministri, cu FDR in 1941 (0,07%) si Teddy in 1905 (0,10%). Pe locul trei, se situeaza presedintele care este considerat predecesorul politic al lui Obama, Lincoln, care a inregistrat un procentaj de pronume la persoana I de 0,14% in 1865.

Presedintii cu cele mai mari procentaje de pronume la persoana I singular in secolele XVIII/XIX (cand media acestor pronume a fost de 1,34%) au fost in Washington in 1793, adica detinatorul a doua mandate, Ulysses Grant (3,73% in 1873 si 2,66% in 1869), Zachary Taylor in 1849 (2,94%) si Andrew Jackson in 1829 (cu 2,75%). Cine a utilizat cele mai multe pronume la persoana I in istorie? Optzeci si noua, de la William Harrison in 1841, care, de asemenea, se lauda cu cel mai lung discurs inaugural care a fost sustinut vreodata: 8.445 cuvinte aruncate in zapada, timp de o ora si 45 minute, cu mai putin pronume la persoana I plural decat la singular. A incetat din viata o luna mai tarziu.

In secolele XX/XXI, media procentajului pronumelor la persoana I singular a scazut la 0,77%, adica mai putin de un pronume la persoana I singular la suta de cuvinte pronuntate. Oare generatia reala a celor care folosesc pronumele la persoana I singular va mai rezista? Cel mai mare procentaj al pronumelor la persoana I singular a fost generat de Bush Senior in 1989 (1,68% cu 39 “eu”-uri), adica aproximativ de 10 ori mai mult decat Obama. De fapt, Bush Senior este singurul presedinte in 100 ani, de la William Taft in 1909, care a pronuntat mai mult de 30 pronume la persoana I singular intr-un discurs de investire. FDR ii respira in ceafa in 1933 (cu 1,54%), urmeaza Carter in 1977 (cu 1,39%), Nixon in 1969 (1,36%) si Lyndon Baines Johnson in 1965 (1,27%). De asemenea, ar mai trebui sa remarcam si ca niciunul dintre presedintii de dupa Bush Sr. nu are un procent de peste 1,00 sau a utilizat mai mult de 15 pronume la persoana I singular in discursurile lor inaugurale; acum incep sa se clarifice lucrurile.

Raportul eu/noi
Acum, cu privire la cel mai important indicator al puterii pronumelui de persoana I plural, raportul noi/eu este ilustrativ pentru cat se gandeste un presedinte la noi, publicul american, mai degraba la ei insisi, puternicii lideri alesi. Din nou, Obama a stabilit noul “standard de aur”: raportul noi/eu pe care l-a inregistrat el a fost de 35,25, cel mai ridicat din toata istoria americana, dublul oricarui raport al oricaruia dintre cei care au fost presedinti ai SUA in ultimii 60 de ani, si de peste 4 ori mai mult decat predecesorul sau, Bush Jr. (cu 8,6).

Care au fost cele mai mari doua rapoarte eu/noi? Verii Roosevelt par de nedepasit: Teddy, in 1905 (62) si Franklin in 1941 (54) au fost singurii doi presedinti, alaturi de Lincoln in 1865, care au pronuntat doar un “eu” in intreg discursul inaugural (Obama a pronuntat “eu” de 4 ori). (Observatie: Singura utilizare a pronumelor la persoana I singular de catre Teddy am constatat-o in formularea de deschidere – “Dragii mei compatrioti” – care bineinteles nu ar trebui pusa la socoteala de vreme ce, practic, implica pluralul, dar oricum nu am pus-o la socoteala pentru a mentine uniformitatea si simplitatea comparatiilor).
Singurii presedinti, dupa Roosevelt-ti si Obama care au avut rapoarte eu/noi de doua cifre au fost Clinton (cu 17,71 in 1997), Eisenhower (cu doua mandate si 17,40 in 1957 si 15,75 in 1953), Coolidge (cu 14,90 in 1925), Wilson (14.80 in 1913), JFK (10,33 in 1961) si Lincoln (cu 10,00 in 1865).

Comparatia presedintilor pe secole

Desi primii presedinti ai natiunii noastre in mod clar nu au inregistrat performante la fel de inalte, la nivel colectiv, precum presedintii mai recenti, cu privire la niciunul dintre parametrii masurati in acest studiu (si care ofera “munitie” pentru combaterea celor care sunt nostalgici fata de bunele vremuri de altadata), ei trebuie totusi priviti prin prisma contextului istoric. Seria discursurilor de investire din secolele XVIII/XIX (1789 – 1897) si seria celor din XX/XXI (1901 – 2009) contin fiecare, in mod cu totul convenabil, exact jumatate (28) din totalul numarului de discursuri de acest gen, astfel incat ar fi logic sa calculam mediile fiecaruia dintre aceste subseturi.

Numarul total de pronume la persoana I plural utilizat in fiecare discurs de investire a inregistrat cresteri mai mult decat duble, de la 46 in secolele XVIII/XIX, la 98 in secolele XX/XXI. Drept rezultat, media procentajului pronumelor la persoana I plural a sarit de la 1,8 in secolele XVIII/XIX la 4,5 in secolele XX/XXI. De asemenea, mai trebuie remarcat ca media procentajului utilizarii pronumelor la persoana I plural a crescut chiar si mai mult in ultimii 60 de ani la 5,5 (cel mai mic raport in aceasta perioada, de 4,1%, apartine lui Bush Jr. in 2005.).

De cealalta parte a ecuatiei, numarul total de pronume la persoana I singular s-a redus la jumatate – de la 34 per discurs in secolele XVIII/XIX, la 17 in secolele XX/XXI. Comparand aceste modificari in raportul de utilizare eu/noi, ajungem la o concluzie inca si mai socanta: raportul eu/noi mediu a crescut foarte mult, de la 1,34% in secolele XVIII/XIX la 5,93% in secolele XX/XXI. Multiplicarea cu patru a unei medii a unui esantion de 28 (numarul de discursuri inaugurale din fiecare perioada) este – statistic vorbind – semnificativ in mod clar.

Haide sa vedem cum s-au descurcat presedintii in contextul istoric. Raportul “eu/noi” al lui Obama, de 35,25, a fost aproape de sase ori mai mare decat media de 5,93 din secolele XX/XXI, si putem sa facem si o paralela interesanta cu privire la popularitatea in randul cetatenilor intre, pe de o parte, presedintele Obama, si pe de alta parte o alta personalitate care si-a inceput cariera politica tot in Illinois: Abraham Lincoln. Raportul eu/noi al lui Lincoln a fost 10,00 in 1865, adica aproape de sapte ori mai mare decat media de 1,34 inregistrata in secolele XVIII/XIX. Desi, dupa standardele secolelor XX/XIX, raportul eu/noi inregistrat de Lincoln nu a fost prea mare, el a fost totusi de trei ori mai mare decat raportul similar al oricaruia dintre ceilalti presedinti intr-o perioada de 76 de ani de discursuri de investire. De fapt, de-a lungul secolelor XVIII si XIX, niciun alt presedinte nu a generat un raport eu/noi care sa fi fost macar jumatate din raportul inregistrat de Lincoln. Ceilalti trei presedinti din “top”, cu rapoarte ridicate, au fost Harrison (4,96 in 1889), Cleveland (3,40 in 1885) si Madison (3,00 in 1813). In mod clar, Lincoln s-a situat mult inaintea vremurilor sale si reprezinta un predecesor al stilului de conducere care promoveaza “imputernicirea” poporului.

Cele mai scazute rapoarte eu/noi din secolele XX/XXI au apartinut lui Taft in 1909 (cu 1,38), FDR in 1933 (cu 2,03), McKinley in 1901 (2,95) si Bush Senior in 1989 (cu 2,97). In secolele XVIII/XIX, cele mai mici rapoarte eu/noi au fost generate de Washington, detinatorul a doua mandate (0,12 in discursul de mobilizare a natiunii din 1789 si 0.00 in 1793). Adams l-a prins de poala fracului pe Washington, cu al treilea raport eu/noi de valoare minima (0,27) in 1797.

Deci ce inseamna asta? Inseamna ca cei care scriu discursurile presedintilor isi dau seama care este puterea lui “noi” sau inseamna ceva mai mult de-atat, ceva mai puternic si cu implicatii cutremuratoare: ca s-a produs o schimbare semnificativa in modul in care presedintii americani relationeaza cu cetatenii; trecem acum de la societatea pionierilor singuratici si a individualistilor neinduratori care au cucerit vestul, la o abordare mai “colectivista”, mai incluziva, in care cetatenii nostri chiar se fac auziti; ca presedintii nostri au invatat cum sa se concentreze mai putin pe ei insisi, sa devina mai empatici cu alegatorii, si sa impartaseasca mai mult din puterea lor cu poporul american; dar si ca suntem mai aproape de idealul democratic pe care s-a construit natiunea noastra.

Lectiile invatate de la presedinti care au detinut mai multe mandate

Pe baza datelor pe care le-am studiat, am mai ajuns la o concluzie fascinanta, cu privire la cei care ne conduc: unii dintre presedintii care au detinut mai multe mandate au facut dovada unei schimbari semnificative a raportului eu/noi inregistrat in primul si, respectiv, in ultimul discurs de investire. Altii nu au facut dovada niciunei schimbari in acest raport eu/noi, de-a lungul discursurilor de investire pe care le-au rostit in fata alegatorilor. Atunci cand se manifesta o schimbare semnificativa, este cel mai probabil atribuibila faptului ca presedintele “pierde contactul cu realitatea” (deci scade raportul eu/noi) sau devine mai apropiat si mai empatic cu cetatenii (deci se inregistreaza o crestere). Evolutia lui Lincoln la statutul unui presedinte orientat catre “noi” este cea mai socanta: de la un raport noi/eu de 0,42 inregistrat in 1861 la o media de 10,00 in 1865.

Putem atribui aceasta modificare incetarii mandatului in timpul Razboiului Civil si dezvoltarii unei empatii fata de starea deplorabila a cetatenilor sai? Aceasta ipoteza se intemeiaza pe dovezi: Lincoln si-a petrecut mai mult timp in afara Casei Albe decat in oricare dintre anii mandatului sau si a fost singurul presedinte american care s-a pus in bataia pustii. Niciunei persoane nu i s-a refuzat accesul la el, indiferent care i-ar fi fost pozitia. El a creat o atmosfera informala fata de generali, membrii cabinetului si cetatenii obisnuiti, astfel incat sa le poata intelege adevaratele sentimente cu privire la problemele curente, si a dezvoltat ceea ce un istoric denumea “o patrunzatoare intelegere a naturii umane”.

Dar ce parere aveti despre cresterea raportului eu/noi inregistrat de FDR de-a lungul a patru mandate, de la 2,03 in 1933 la 4,72 in 1937, apoi 54,00 in 1941 si in sfarsit 5,57 in 1945? Oare aceste cifre pot cuantifica efectele psihologiei proprii, de apropiere fata de oameni, ca rezultat al faimoaselor sale vizite in fabrici in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, si al discutiilor sale “intime” pe care le sustinea cu regularitate? O alta mare crestere a fost inregistrata de Clinton, al carui raport eu/noi a crescut de la 9,00 in 1993 la 17,71 in 1997. Aceasta crestere duce credibilitatea la maximum, pana la faimosul: “Simt durerea ce va incearca…” De asemenea, o evolutie semnificativa a inregistrat-o James Madison, al carui raport eu/noi a crescut de la 0,48 in 1809 la 3,00 in 1813. Presedintele cu mandate multiple, care a inregistrat cea mai semnificativa scadere a raportului eu/noi a fost Woodrow Wilson, de la 14,8 in 1913 la 5,1 in 1917.

Unele observatii lingvistice

Trebuie, de asemenea, sa va mai spun si un mic amanunt cu privire la evolutia lingvistica: utilizarea cuvantului “noi” a scazut in mod semnificativ, de la 68% din toate pronumele de persoana I plural in 28 de discursuri de investire in secolele XVIII/XIX, la 43% in 28 de cuvantari din secolele XX/XXI. Pronumele la persoana I plural a luat conducerea, crescand ca utilizare de la 22% in secolele XVIII/XIX la 48% in prezent. Frecventa utilizarii cuvantului “noi” a inregistrat o utilizare constanta de-a lungul secolelor, la 9% din totalul pronumelor de persoana I plural, cu o discrepanta curioasa: primul presedinte in peste 60 de ani care a utilizat acest pronume mai mult de 10 ori, JFK, pare sa fi readus la moda acest cuvant. Atunci cand JFK a folosit pronumele la persoana I plural de 11 ori in 1961, fusese utilizat doar de 10 ori, sau putin mai mult, in 3 din cele 43 de discursuri inaugurale anterioare (7%). Cu toate acestea, “noi” a fost utilizat de peste 10 ori, in 9 din cele 12 discursuri de investire (75%), dupa acela al lui Kennedy.  Chiar daca luam in considerare discursurile de investire din secolul XX, “noi” a fost in medie utilizat de 5 ori per discurs, pana la si de 13,8 ori dupa acest moment. Oare au incercat succesorii sai sa imite retorica unuia dintre cei mai populari presedinti din istorie? Dumneavoastra sa-mi spuneti…

Poate un raport noi/eu sa anticipeze succesul unui lider?

O uimitoare caracteristica a studiului de fata este cat de aproape rezultatele redau sentimentul general pe care presedintii americani l-au creat cu cel mai mare succes. Majoritatea dintre cei 9 presedinti americani care au inregistrat cele mai mari rapoarte eu/noi ar putea fi in orice lista a celor mai de succes 10 presedinti din istoria SUA. Pentru a testa aceasta afirmatie, am verificat urmatoarele clasificari ale presedintilor americani: Sondajul C-SPAN din 1999 cu privire la istoricii universitari, Sondajul Colegiului Siena din 2002 si sondajul realizat de Wall Street Journal in 2005 cu privire la profesori importanti de drept, istorie si stiinte politice. In tabelul de mai jos, am indicat Presedintii din Top 9 U.S. in functia de acest raport eu/noi, pe baza mediilor sugerate de cele trei sondaje citate:

Presedinte	Clasament in functie de raportul eu/noi	Clasament in functie de sondajele C-SPAN, Siena si Wall Street Journal (medie)
Theodore Roosevelt	1	4.0
Franklin Delano Roosevelt	2	2.0
Barack Obama	3	Neclasificat
Bill Clinton	4	20.3
Dwight Eisenhower	5	9.0
Calvin Coolidge	6	26.3
Woodrow Wilson	7	7.7
John F. Kennedy	8	12.3
Abraham Lincoln.	9	1.7

Din cei noua presedinti americani cu rapoarte eu/noi de doua cifre, opt erau citati de aceste trei sondaje. Cinci dintre cei 8 (62,5%) s-au clasat in medie si pe listele Top 10. Cel de-al saselea – JFK – s-a clasat si el in Top 10 realizat de C-SPAN. Doi dintre acestia s-au clasat printre cei mai buni presedinti, atat de catre sondajul C-SPAN din 1999, cat si de catre sondajul lui Arthur Schlesinger din 1962 (Lincoln si FDR – care conform sondajului Siena din 1994 au fost si cei mai buni doi presedinti) si au inregistrat locul unu si doi, respectiv, din punctul de vedere al rapoartelor eu/noi, din totalul celor 28 de discursuri de investire din secolele respective.

Probabilitatea ca un presedinte sa se situeze in Top 10, considerand cei 43 de presedinti care au facut obiectul studiului, este de 23%. Sansa ca 5 din 8 indivizi alesi la intamplare dintr-un grup de indivizi selectionati la intamplare sa se situeze in cuartila de top a grupului respectiv este aproape imposibila din punct de vedere statistic (numarul asteptat ar fi acela de doua persoane), sugerand faptul ca raportul eu/noi prezinta o importanta statistica. De asemenea, trebuie sa remarcam faptul ca niciunul dintre cei opt presedinti care au inregistrat rapoarte eu/noi de cate doua cifre si mentionat in topurile citate nu s-a situat in ultimii trei din topul presedintilor americani.

Acest fapt are anumite implicatii remarcabile: sugereaza faptul ca raportul eu/noi poate constitui un factor de anticipare a succesului unui lider, cel putin in politica, si cel mai probabil si in multe alte domenii, inclusiv in afaceri. De asemenea, aflam in acest fel si de ce au avut succes cei mai mari lideri ai poporului nostru: pentru ca ne-au inclus si pe noi. Ei au inteles puterea lui “noi”. Ei ne-au canalizat energia catre anumite scopuri comune. Aceasta este de fapt esenta spiritului de conducere. In definitiv, daca nu poti atrage resursele spirituale, fizice si intelectuale ale altor oameni, nici nu mai ai de ce conduce pe cineva: mai bine iti urmezi drumul singur.

Cu toate acestea, trebuie sa lansez si un avertisment: odata ce rezultatele studiului de fata vor fi disponibile, se va manifesta si un factor care va crea foarte multa confuzie si care poate slabi legatura dintre Raportul Eu/Noi si rata de succes a unui lider. Si anume, viitorii lideri nu vor include pronume la persoana 1-a plural si nu vor evita pronumele la persoana 1-a singular doar dintr-o convingere proprie si din dorinta de a-si “imputernici” alegatorii sau angajatii, ci ca strategie de progres intr-o lume care naste din ce in ce mai multe provocari. Singurul lucru mai rau decat un lider concentrat pe “eu” nu poate fi decat un lider concentrat pe “eu”, care incearca sa para concentrat pe “noi”. Ii incurajez pe toti cei care citesc articolul de fata sa-si cerceteze convingerile si sa raspunda intrebarii de ce gandirea orientata pe “noi”, mai degraba decat “eu”, este in acord cu cele mai profunde valori ale lor, inainte de rescrie oricare dintre discursurile proprii.

Lectiile de leadership pe care ni le-a dat Obama: canalizarea puterii lui “noi”.

In regula, deci acum este momentul sa schimbam putin orientarea acestui articol, inainte de a ne pierde mintile printre pronume (poate exagerez un pic). Care sunt lectiile de invatat pentru oricine care doreste sa fie lider – si daca va intereseaza sa conduceti o firma, organizatie, campanie politica, club scolar, echipa de sport sau chiar si o relatie sanatoasa cu cineva (orice relatie implica o gandire concentrata mai degraba pe “noi”, decat pe “mine” si acest fapt constituie piatra de temelie pentru toate cele de mai sus, pentru ca de fapt vorbim de relatii de diverse feluri) – adica dvs.

Exista si alte multe lectii, pe care nu le pot cuprinde intr-un scurt articol, deci, ma voi concentra pe cinci dintre cele mai importante strategii* care subliniaza modul in care Obama a valorificat puterea lui “noi”. Dupa fiecare strategie de leadership, includ un mic fragment din discursul de investire al lui Obama (cu pronumele la persoana I scrise cu litere mari), pentru a va oferi un exemplu concret cu privire la modul in care noul nostru sef a inclus strategia in discursuri pentru a construi aceasta idee a unor scopuri comune.

1)    Inspirarea unei viziuni colective – Verbul ‘a conduce’ este derivat din cuvintele ‘a ghida sau ‘a calatori’. Un lider este ca un capitan de nava. Daca vrei sa fii un lider eficient, trebuie sa incepi prin a-ti pune intrebarea “De ce s-ar mai sui si altcineva pe nava mea?” In mod clar, unul dintre motivele puternice ar fi acela ca te indrepti spre o destinatie unde vor si altii sa ajunga.

• A venit momentul sa ne reafirmam rezistenta… sa ducem mai departe pretiosul dar… primit din generatie in generatie: promisiunea pe care ne-a facut-o Dumnezeu, aceea ca suntem cu totii egali, suntem liberi si meritam sansa de a ne cauta nestingheriti fericirea.

2)    Pastrati valorile principale si stimulati progresul – Obama ne-a amintit, cu talent, despre idealurile noastre si valorile principale ale americanilor. Apoi s-a referit la modul in care trebuie sa depasim provocarile actuale din punctul de vedere superior al acestor valori convenite de toata lumea. Aceasta este o strategie extrem de persuasiva de a-i aduce pe oameni spre propria ta modalitate de gandire.

• Provocarile pot fi noi. Instrumentele cu are NOI abordam aceste provocari, pot fi si ele tot noi. Dar aceste valori de care depinde succesul NOSTRU — munca asidua si cinste, curaj si echitate, toleranta si curiozitate, loialitate si patriotism — aceste lucruri sunt vechi… Dar aceste lucruri sunt adevarate.

3)    Definiti realitatea si modul in care organizatia dvs. o va schimba – Sentimentul Nr. 1 pe care oamenii il cauta la liderii lor este siguranta. Liderii ofera siguranta atunci cand emana putere prin cunoastere si prin disponibilitatea de a actiona in virtutea cunoasterii lor. Un lider ii face pe alti oameni sa se simta in siguranta exprimand in cuvinte ganduri care exista deja in mintea oamenilor: provocarile cu care se confrunta ei la ora actuala. Dupa ce-i descrie pe oameni in cuvinte dezarmant de oneste, liderul trebuie sa descrie incotro ii va conduce pe oamenii respectivi. Harriet Beecher Stowe, autoarea bestseller-ului Coliba Unchiului Tom, dedicata luptei impotriva sclaviei – pe care Lincoln o denumea “mica femeie ce-a starnit un mare razboi” – spunea candva ca “bunul simt inseamna sa vezi lucrurile asa cum sunt si sa faci lucrurile asa cum ar trebui sa fie.”

• Ca NE aflam in mijlocul unei crize, intelege toata lumea. Natiunea NOASTRA se afla acum intr-un razboi, impotriva unei mari retele care se intemeiaza pe teroare si ura. Economia NOASTRA este foarte slabita… La ora actuala, vorbim despre provocarile cu care NE confruntam… Acestea nu pot fi depasite cu usurinta… dar sa stii, America — vom invinge.

4)    Asumati-va mai putin merit si mai multa vina – pentru a-i incuraja pe oameni sa se dedice 100% unei initiative puternice, un lider trebuie sa-i convinga pe oameni sa-si asume si ei un rol. Acest lucru nu se poate produce decat daca liderul insusi isi asuma implicarea 100%. Acest fapt este contrar oricarei pareri, si implica faptul ca responsabilitatea nu este un joc cu scor egal. Responsabilitatea individuala a liderului si responsabilitatea colectiva a cetatenilor au potentialul de a crea sinergii si de a se extinde in mod reciproc la proportii imense, asa cum s-a intamplat sub conducerea lui JFK. Aceasta este puterea lui “noi”, in forma sa cea mai “necizelata”. Liderii inteleg ca nu conteaza cartile care ti se dau, in acest joc, ci modul in care stii sa le folosesti. Pentru o imagine mai clara asupra golului de leadership pe care il creeaza lipsa unei responsabilitati personale, as dori sa va reamintesc despre perioada nefasta care a urmat Uraganului Katrina: Bush Jr., primarul din New Orleans, Ray Nagin si Directorul FEMA (Agentia Federala Americana pentru Situatii de Urgenta) Michael Brown nu au mai contenit sa dea vina unii pe ceilalti. Publicul american are nevoie de un lider care sa-si asume responsabilitatea, sa iasa in fata si sa spuna “Noi am dat-o in bara. Am invatat ceva de pe urma acestei probleme. Si vom proceda diferit in viitor, astfel…”. Atunci cand liderii nostri nu-si asuma responsabilitatea, nu exista siguranta, nu exista certitudini si nici incredere ca istoria nu se va mai repeta.

• Cu privire la ceea ce guvernul poate sa faca si trebuie sa si faca, in cele din urma este vorba despre increderea si hotararea poporului american, doua valente pe care se bazeaza poporul nostru. Este vorba despre capacitatea de a gazdui un strain ramas pe drumuri dupa ruperea unui baraj, altruismul unor muncitori care mai degraba ar renunta la o parte din salariu decat sa vada cum unul dintre colegii lor este dat afara, toate aceste valente care NE ajuta in cele mai grele momente cu care ne confruntam CU TOTII…

5)    Descopera in tine motivatia altruista – Daca vrei sa fii lider, trebuie sa gasesti ceva mai maret decat tine insuti, caruia sa i te dedici. Inspiratia pe care ti-o da cineva care doar incearca sa fie mai bun este limitata. Oamenii se simt atrasi de cei carora le pasa foarte mult de imbunatatirea societatii – oameni care fac mai mult decat doar sa le pese; ei simt suferinta altora (cuvantul compasiune provine din com, “cu” si „pasione”, “suferinta,” si inseamna “a impartasi cu cineva suferinta acestuia”). Pana la urma, aceasta empatie este asul din maneca lui Obama si motivul pentru care el ne inspira.

• NE amintim cu umila recunostinta de acei bravi americani care, chiar in acest moment, patruleaza in deserturi indepartate si munti de peste mari… pentru ca ei intruchipeaza acel spirit al serviciului in beneficiul altcuiva; o dorinta de a gasi inteles in ceva mai bun decat ei insisi. Si totusi…, acest spirit este exact ceea ce trebuie sa existe in NOI toti.

Inarmati cu acest nou “cadru de lucru”, sper ca veti putea valorifica puterea lui “noi”, asa cum a facut-o si Obama. Va incurajez, pe dvs. si pe altii, sa evalueze rapoartele Noi/eu, procentajele pronumelor la persoana I singular si plural din discursurile presedintilor altor tari, si va incurajez sa faceti acelasi lucru cu propria retorica, inainte de a vorbi in fata cuiva. Dupa cum demonstreaza si rezultatele de mai sus, daca folosim puterea pronumelui la persoana I plural pentru a conduce modul in care prezentam ideile – si daca este spus din inima – este foarte posibil sa crestem succesul inregistrat in viitor. Puterea lui “noi” l-a ajutat pe Obama – ca pe Lincoln, JFK si verii Roosevelt – sa devina un presedinte de referinta inca inainte de a ajunge in Biroul Oval.

Desi Obama s-a inscris clar pe ultima suta de metri atunci cand a readus natiunea noastra pe drumul cel bun, Obama – ca orice alt lider – se confrunta si el cu provocarile lui. Cele 141 situatii in care a folosit pronumele la persoana I plural in discursul de investire, cu exceptia celor s-au referit la “acele tari care, ca si noi, se bucura de un belsug relativ,” nu-i includeau pe non-americani. Obama este noul director executiv, nu doar al Statelor Unite, ci al intregii lumi libere. In multe tari, el are tot atata influenta, sau poate chiar mai multa, decat liderul national local.

Urmatorul pas in evaluarea puterii lui “noi” este ca liderii sa foloseasca pronumele la persoana I plural referindu-se la toti oamenii din lume, si nu doar la cei care i-au ales. Presedintele Mexicului, Felipe Calderon, spunea, foarte concis, in primele zile ale crizei economice din SUA: “Daca SUA stranuta, Mexicul ia raceala…” NOI traim intr-o lume de o interdependenta fara precedent, si cea mai mare provocare a liderilor care vor sa construiasca pacea este sa recunoasca faptul ca, in orice sat, oras sau tara in care NOI traim, avem aceeasi soarta CU TOTII. NOI trebuie sa elaboram politici publice, care sa NE permita TUTUROR sa crestem impreuna, respectul RECIPROC pentru diversitatea TUTUROR constituind piatra de temelie a unitatii NOASTRE.

*Fiecare strategie constituie un principiu de leadership din seria dedicata Leadership-ului Transformational, si fac parte din cartea intitulata “The 11 Principles of Values-Driven Leadership“ (Cele 11 principii ale leadership-ului intemeiat pe valoare), scrisa de Anthony Silard.

Anthony Silard este presedintele Institutului de Leadership Executiv (Executive Leadership Institute) (www.execleaders.com) si autorul lucrarii “Full Alignment: A Practical Guide to Transforming Your Life Vision into Action” (Alinierea totala: ghid practic de transformare a unei viziuni in actiuni concrete).